În roman este descrisă detaliat viața unui om care avansează în înalta societate. Întreaga operă este scrisă ca un monolog fiind astfel în multe aspecte autobiografică. La apariția primelor părți, romanul nu a fost apreciat la justa sa valoare, fiind chiar considerat lipsit de viitor.

In cautarea timpului pierdut (in franceza: À la recherche du temps perdu)—este un roman in sapte volume, scris de Marcel Proust (1871–1922). Este considerat a fi lucrarea sa cea mai proeminenta, cunoscuta atat pentru lungimea sa cat si pentru tema sa legata de memoria involuntara, cel mai faimos exemplu fiind “episodul madlenelor” de la inceputul primului volum.

In cautarea timpului pierdut urmareste amintirile din copilarie ale autorului si experientele inaintarii catre viata de adult in perioada aristocrata franceza de la finalul sfarsitului de secol 19 si inceputul de secol 20, in acelasi timp reflectand la trecerea timpului si la lipsa de insemnatate de a fi in lume. Romanul a inceput sa ia forma in 1909, Proust continuand-ul pana cand boala sa finala de la finalul anului 1922 l-a fortat sa-l intrerupa. Structura a fost stabilita devreme, insa chiar si dupa finalizarea initiala a unor volume a continuat sa adauge material si sa editeze volum dupa volum pentru a le publica. Ultimele trei din cele sapte volume contin pasaje fragmentare sau needitate asa cum au existat in forma de draft la moartea autorului; publicarea acestor trei parti a fost supravegheata de catre fratele sau Robert.

Lucrarea a fost publicata in Franta intre 1913 si 1927. Proust a platit pentru publicarea primului volum dupa ce a fost refuzat de editori importanti carora manuscrisul le-a fost oferit.

Romanul a avut o influenta importanta asupra literaturii secolului douazeci, unii scriitori cautand sa-l emuleze altii sa il parodieze. In anul centenarului aparitiei primului volum al romanului, Edmund White a declarat In cautarea timpului pierdut a fi cel mai respectat volum al secolului douazeci.

„Se poate spune că de aproape un veac încoace nici un scriitor n-a tulburat mai adânc conştiinţa literară a lumii şi mai ales n-a concentrat asupra lui, în aşa măsură, intelectualitatea contemporană decât Marcel Proust.”